După şase etape spectaculoase, Cyclocross Nation League şi-a desemnat câştigătorii ediţiei 2019-2020.
Ca o noutate în acest an, condiţionaţi de regulamentul UCI, la masculin nu s-au mai comasat categoriile Master cu Elite ca în ediţiile anterioare.

Au fost două luni de foc în care fiecare a luptat pentru fiecare punct pus în joc iar la final cei mai constanţi şi-au adjudecat trofeul CXNL, pregătit în acest an cu măiestrie de colega noastră Suzi Hibert.

Desfăşurată pe un traseu nou, Arad CX Cup a fost prima etapă din seria celor şase. Organizată de prietenii noştri de la “Asociaţia Euro Mediu” Lângă Podul Roşu, pe malul Mureşului, pe o vreme prea însorită pentru octombrie, s-au impus Fazakas Csongor la Juniori, Mura Istvan la Master, Barekzi Eszter la Feminin şi Tilianu Adrian la Elite.

Etapa a doua avea să încurce puţin calculele în clasamentul general datorită numărului mare de sportivi străini prezenţi la start. Desfăşurată la Micăsasa pe malul Tarnavei Mari, November Cross avea să fie prima cursă de ciclocross din România inclusă în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale, această premieră a stârnit interesul sportivilor străini care au venit în micuţa localitate din Judeţul sibiu din şapte ţări. Organizată de noi, în colaborare cu Micăsasa Connect, evenimentul a fost o adevărată sărbătoare iar la final participanţii au plecat cu o impresie bună şi multe puncte puse în joc în Clasamentul CXNL. Tobias Vanco a câştigat la juniori, Madaras Attila la Master, Teresa Kurnica la Feminin iar Emil Hekele s-a impus în clasamentul Elite.

Lunca Timisului CX Cup avea să fie etapa cu numărul trei din seria celor şase. Ajunşi la jumătatea seriei, lucrurile se cristalizau uşor şi fiecare sportiv îşi făcea strategii pentru a recupera poziţii sau pentru a se menţine în top. Fazakas Csongor mai bifează o victorie în clasamentul juniorilor la fel ca Madaras Atilla în clasamentul Master şi Barekzi Eszter în clasamentul fetelor. La Elite a câştigat Atilla Malnasi.

Etapele patru şi cinci au fost programate în acelaşi weekend şi au adus nume noi în clasamentul CXNL.
Sâmbătă a fost Thermal Cross la Oradea, pe un traseu rapid, prin pădure, cu puţine elemente tehnice, favoriţii s-au impus fără mari probleme. Eduard Kubat la juniori, Madaras Atilla la master, Barekzi Eszter la feminin şi Eduard Grosu la Elite.

Duminică la Cluj, Parcul Cetăţuia a fost gazda etapei cu numărul cinci după o pauză de un an iar spectaculosul traseu le-a pus probleme sportivilor. Tehnic şi rapid, câştigătorii au fost aproape aceiaşi ca în ziua precedentă la Oradea, doar în clasamentul Feminin s-a impus Salome Bondor în lipsa Campioanei naţionale Eszter Berekzi.

Pentru ultima etapă ne-am întors la Micăsasa dar nu am mai mers pe malul Tarnavei Mari, Fiind şi Campionat Naţional, Castle Cross şi-a desfăşurat prima ediţie în Curtea Castelului Brukenthal pe un traseu tehnic şi spectaculos. Câştigători ultimei etape au primit şi tricoul de Campion Naţional iar aceştia sunt: Patrick Pescaru la juniori, Atilla Madaras la Master, Eszter Berekzi la Feminin şi Ede Molnar la Elite.

Cyclocross Nation League premiază constanta pe parcursul celor şase etape tocmai de acea suntem bucuroşi să vă prezentăm Campionii CXNL:

La Categoria Juniori podiumul CXNL este:

1. Fazakas Csongor
2. Eduard Kubat
3. Denis Mattew Piciu

La categoria Master cei mai rapizi sportivi au fost:

1. Gerogian Grec
2. Madaras Atilla
3. Muntean Paul Sebastian

Cele mai rapide fete au fost:

1. Barekzi Eszter
2. Salome Bondor
3. Lupuj Noemi

La categoria Elite Podiumul CXNL este ocupat de:

1. Tilianu Adrian
2. Malnasi Atilla
3 Bartus Alex.

Leave a Reply