Madalina ne povesteste cum se vede din exterior toata treaba cu cyclocrossul:

“Week-end-ul trecut a avut loc cea de-a patra ediție a concursului „Arad CX Cup” care s-a desfășurat în orașul Arad. Locația a fost undeva la periferia orașului, supranumită „podul roșu ” deoarece era un pod, roșu de altfel cu şine de tren, iar din când în când se auzea șuierul trenului.

Am făcut conștiința cu oameni din lumea cyclocross-ului, foarte prietenoși și entuziaști pentru cursa care urma să înceapă. Categoriile care au participat au fost CX și MTB. Startul competiției s-a dat la ora 11:00.

Concurenții au făcut spectacol în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate că erau focusați să câștige, nu a lipsit spiritul de colegialitate și zâmbetele adresate susținătorilor, care se aflau fie la „start”, fie în „zona tehnică”. Eu m-am poziționat de la început acolo, încercând să surprind frumusețea și culorile naturii, acum,
toamna, cât și latura dură a sportului, contrast care se îmbină perfect. Eram fascinată de efortul pe care îl depun sportivii, de echipamentele lor colorate, de condiția fizică , dar și de grimasele lor. Încercam să îmi încurajez sportivii preferați ai echipei Nomad Merida, dar în mod constant, pe Timi, care atunci când îi aduceam ovații, îmi zâmbea subtil de pe „calul său fără viață”. Foarte încrezător apoi, pedala parcă de două ori mai repede, lăsând o ușoară dâră de praf în urma lui.

Cursa de MTB a satisfăcut cerințele spectatorilor, iubitori de sporturi extreme.

Astfel, lipsiți de vlagă, cu sudoare și bătături, concurenții au încheiat competiția sportivă .

Ca și proprie părere, pot spune că mi a plăcut atmosfera, competiția, deoarece am văzut respect și colegialitate, o bună organizare a evenimentului, și oameni care s-au simțit bine și
s-au bucurat de ce au văzut.

Următoarea cursă , November Cross, la Micăsasa, unde voi fi voluntar! Aștept cu nerăbdare evenimentul deoarece vom avea participanți atât din țară , cât și din străinătate.”

Text: Madalina Ferentz

Photo: Alexandra Popity

 

One Comment

  • Amigo.mendez spune:

    Nice… ne bucuram ca ti-a placut. Sa vezi ce fun o sa fie pe ploaie… pentru noi. Pentru tine nu o sa mai fie asa fun sa stai in ploaie ;p
    Te asteptam si la celelalte curse

Leave a Reply