Campionatele Naționale ale Belgiei

By ianuarie 12, 2018CX Extern

Chiar dacă în momentul de față Olanda este pe primul loc în clasamentul mondial atât prin Mathieu VAN DER POEL, în clasamentul individual, cât și în clasamentul pe țări, Belgia este țara cu cei mai mulți sportivi în top, cu mai bine de jumătate din primii 20 de sportivi la nivel mondial.

Acest lucru va face din Campoinatele Naționale ale Belgiei o întrecere acerbă. Favoritul principal este actualul campion mondial Wout VAN AERT care va trebui să își apere titul în fața unor sportivi foarte puternici ca Laurens SWEECK, Kevin PAUWELS, Toon AERTS și Michael VANTHOURENHOUT, toți clasați in top 10 în clasamentul mondial pe puncte. Poate cea mai mare amenințare va veni din partea lui Laurens  SWEECK, care în ultima etapa din Cupa Mondială a reușit să termine pe locul doi, în fața lui VAN AERT. Acesta a fost pe podium și în Camionatele naționale din 2017 (bronz) și 2016 (argint), caștigator în ambele fiind VAN AERT. Toon AERTS este deasemenea în formă demonstrând asta cu o clasare pe locul 2 în Cupa Mondială din Namur.

La fete lucrurile stau puțin diferit. Sanne CANT a dominat scena CX în Belgia cu nu mai puțin de 8 Campionate naționale câștigate consecutiv din 2010 până în prezent. Va fi o provocare mare pentru Ellen VAN LOY care deși a avut un sezon bun în 2016/2017, anul acesta pare să nu își găsescă forma bună. Sportiva cunoscută pentru starturile puternice a fost pe podium în ultimii 5 ani la campionatele naționale cu un loc 3 și 4 locuri 2 în urma lui CANT. În acest sezon în schimb a avut o prestație mediocră cu cateva clasări în top 10 in Cupele Mondiale. Laura VERDONSCHOT și Loes SELS sunt alte două sportive cu clasări bune în cupele mondiale, amândouă pe podium în anii anteriori în Campionatele Naționale și cu șanse mari pentru acest an.

Cyclocrossul este un sport imprevizibil și niciun sportiv nu este în siguranță când vine vorba de probleme tehnice, așa că va trebui să urmărim cursa din weekend pentru a vedea care este cel mai puternic belgian!

Photo: UCI Cyclo-cross

Leave a Reply